About the Book
The Museum of My Memories. An Autobiographical Novel
This book is in Romanian. It is the young Romanian writer Marius Cicîrma's first book.
Această ediţie a cărţii este publicată special pentru românii din diaspora.
Citiţi cărţi în limba română! Veţi fi mai aproape de casă, de ţară.
Comandaţi cartea de pe site-ul Amazon corespunzător ţării în care locuiţi şi nu veţi plăti transportul internaţional.
Muzeul Amintirilor Mele de tânărul autor Marius Cicîrma este o colecţie de trăiri din Delta Dunării în compania celor mai fascinante personaje de prin părţile locului, cu tot cu poveştile lor, în care s-au avântat de-a lungul vremii. Autorul arată cum lecţiile de viaţă cu tot felul de creaturi fabuloase din mitologia românească i-au modelat firea.
Reproducem primele pagini ale cărţii:
Cu-Vânt înainte
La împlinirea vârstei de 1 an când mi s-a luat din moţ de către naşa mea de botez, am ales caietul şi creionul din toate câte erau înşirate pe tavă şi ca să se împlinească ursita, s-a scris Muzeul Amintirilor Mele, mai dinainte să mă nasc, şi văzând eu frumu-seţea lor, s-au publicat dintre ele la vârsta de 33 de ani, când acestea s-au plinit împreună cu tine, la timpul potrivit, în locul potrivit, toate prin Voia lui Dumnezeu, pentru ca noi să luăm aminte la ceea ce suntem.
Dragi prieteni şi prieteni ai prietenilor mei,
Fie că am împărtăşit aceleaşi experienţe trăind în aceeaşi dimensiune, fie că trebuinţele noastre, au făcut să te afli în faţa cuvintelor mele acum, sau peste ani, eu îţi adresez salutul meu, cunoscând că nimic nu este întâmplător pe lumea aceasta.
Fie ca aceste rânduri, indiferent pe ce vor fi scrise ele, să îţi îmbogăţească imaginaţia şi creativitatea, aşa cum şi eu la rându-mi, am fost inspirat de tot ceea ce mă înconjoară.
Binecuvintez minunea existenţei noastre fără precedent, iar vibraţia gândului meu bun, o îndrept cu recunoştinţă către toţi factorii care ne-au însufleţit, prin lucrul mâinilor lui Dumnezeu cel Atotputernic.
Rândurile pe care le vei parcurge, sunt o frântură a trăirilor din viaţa mea de acum, scrise sub îndemnarea unei tulburătoare nelinişti de a le aşterne pe hârtie.
Îţi mulţumesc pentru găzduirea temporară în mintea şi în timpul tău, fiind foarte recunoscător că prin această reîntâlnire, readuci la viaţă taina slovei care mi s-a închipuit.
Iată izvorul expresiei, voinţei şi trudei mele, spre asigurarea bunăstării generale, prin care Graţia Divină o desăvârşeşte prin noi, chiar şi atunci când avem sau nu conştiinţa trează...
Marius Cicîrma