The Inheritance. Autobiographical Prose

This book is in Romanian. It is an autobiographical novella.

Această ediţie a cărţii este publicată special pentru românii din diaspora.
Citiţi cărţi în limba română! Veţi fi mai aproape de casă, de ţară.
Comandaţi cartea de pe site-ul Amazon corespunzător ţării în care locuiţi şi nu veţi plăti transportul internaţional.

Moştenirea este o carte scrisă din iubirea faţă de înaintaşi, cărora autoarea le poartă o pioasă recunoştinţă.
Iată cum ne prezintă ea povestea acestei scrieri:

Suntem purtători, în mod involuntar, ai genelor străbunilor noştri. Trecutul lor este prezentul nostru. Poveştile despre bunici dau startul vieţii noastre, atunci când ne descoperim şi încercăm să ne facem cunoscuţi semenilor, după o introducere scurtă în care spunem cum suntem, ce principii avem, ce crezuri ne reprezintă. Uşor, uşor, se ajunge la... cum a fost bunica mea sau cum a fost bunicul meu.
De curând, am auzit de la o prietenă a mea povestea bunicii ei, care la vârstă de 12 ani rămâne orfană. Părinţii ei sunt omorâţi în război, iar ea a fost deportată în România şi adoptată de o familie de intelectuali etc., etc. M-a fascinat profund şi am rămas sub imperiul ei mult timp. Realizez că o parte a bunicii o reprezintă ca om; structura umană a prietenei mele s-a clădit şi dezvoltat pe o fundaţie solidă. Dacă din descrierea ei despre bunica am remarcat curajul acesteia, forţa şi tăria de caracter, determinarea - ca dintr-un copil orfan să ajungă profesor „emerit" -, după cum mi-a relatat, lupta purtată cu demnitate pentru a-şi clădi o viaţă frumoasă şi onorabilă... acum descopăr cu stupoare că prietena mea este aidoma bunicii sale. Toate virtuţile bunicii au fost transferate nepoatei în mod nevăzut pentru ea, dar vizibile pentru toţi din jur. M-am întrebat dacă Magdalena, prietena mea, realizează ce om puternic şi deosebit este, datorită rădăcinilor sale şi efortului său de a păstra şi dezvolta zestrea ei.
A fost, cumva, un moment de trezire, s-a născut dorinţa de a-i împărtăşi, la rândul meu, povestea bunicilor mei...
A fost punctul de pornire în analiza şi autoanaliza mea. Dacă ea seamănă atât de bine cu bunica, o asemănare identică aş putea spune, aceeaşi personalitate, dar în alt corp, un alt trup, atunci descopăr rostul căutărilor mele şi nu pot decât să spun că sunt foarte fericită...
Şi, pentru că de multe ori am vrut să spun această poveste şi din diferite motive nu am spus-o, poate din vina timpului care niciodată nu e suficient, sau din motive personale, poate... acum ceva mă face să cred, să simt că e momentul să spun povestea bunicilor mei. Cei care mă cunosc, prieteni, amici sau colegi de serviciu, vor considera că aş face asta din mândrie sau ca să impresionez pe cineva. Nu, nu este asta. Vreau ca povestea să fie cunoscută, să poată fi citită de familia mea, de amici, prieteni şi toţi cei care o vor găsi interesantă.

Teodora Pascu